Deşi este încă un material destul de scump şi mai puţin accesibil, Zirconiul are multe avantaje:
• Este foarte rezistent la forţele masticatorii şi uzură, fără risc de fractură.
• Pe lângă faptul că este foarte durabil, are şi o culoare albă şi o foarte bună transluciditate asemănătoare dinţilor naturali, ceea ce îl face şi un material foarte estetic. Prin absenţa structurii metalice interne, lumina trece prin material similar trecerii prin dintele natural şi este reflectată la fel, ceea ce este foarte important în cazul restauraţiilor frontale.
• În plus, lucrările dentare din Zirconiu sunt realizate de către computer prin tăierea unui bloc solid de oxid de Zirconiu cu o precizie foarte mare. Această tehnică se numeşte tehnologie CAD-CAM de frezare computerizată.
• Un avantaj foarte important este lipsa coroziunii în timp, deci nu apar nici reacţii iritante gingivale la metalul clasic, dar nici gustul metalic ce poate apărea la lucrarile clasice, mai ales după un număr de ani.
• Lucrările dentare din Zirconiu sunt chiar mai uşoare decât cele pe suport metalic, aşa că discomfortul pacientului este mult mai mic şi acesta se acomodează mai repede cu noua lucrare, mai ales dacă vorbim despre punţi dentare cu mai multe elemente.
• Zirconiul este termoizolant, aşa că variaţiile de temperatură nu sunt transmise pulpei dentare, scăzând astfel riscul de apariţie al unei eventuale inflamaţii pulpare pe viitor.
• Fiind un material biocompatibil şi bioinert, el este foarte bine acceptat de către organism şi riscul de apariţie a reacţiei alergice la el nu există.